Americanii spioneaza din spatiu inca din anii ’60

Capabilitatile de imagistica (imaging capabillities) ale satelitilor militari de spionaj sunt utilizate de Comunitatea serviciilor secrete americane la culegerea de informatii despre obiective terestre si in activitati de relevanta pentru securitatea nationala.
In afara de activitatea de supraveghere si monitorizare a diverselor obiective de interes pentru unitatile militare de informatii (Departamentul Apararii, CIA, NSA etc.), satelitii mai sunt utilizati si in alte scopuri decat cele de observare terestra, anume: meteorologie, oceanografie, localizare (GPS), interceptarea comunicatiilor, sistemele de alerta timpurie (Early Warning Systems) s.a.
Lansat in anul 1959, programul satelitilor americani de observare a cunoscut o dezvoltare impresionanta dupa distrugerea avionului-spion U2 al lui Gary Powers, la 1 mai 1960. Incepand cu anii ’60, informatia furnizata via satelit a jucat un rol important in elaborarea strategiilor nucleare americane: a permis intocmirea primelor harti topografice precise ale URSS, detectarea altor obiective decat orasele (targeting intelligence) si supravegherea evolutiei arsenalului nuclear sovietic.
De altfel, pana la lansarea satelitului francez HELIOS, in cadrul NATO, doar Statele Unite dispuneau de sateliti militari de recunoastere. Acum, SUA furnizeaza informatii satelitare statelor membre ale Tratatului UKUSA (Marea Britanie, Canada, Australia si Noua Zeelanda) si altor state membre NATO, insa cu o mare selectivitate.
Cel dintai sistem de sateliti militari americani de recunoastere si supraveghere poarta numele de Keyhole. Primul satelit al acestei retele a fost plasat pe orbita in anul 1960 si a utilizat metoda recuperarii capsulelor cu film prin intermediul parasutei pana in 1972. Fiecare serie Keyhole era distinct denumita, functie de tipul satelitului, de vehiculul de lansare al satelitului, caracteristicile orbitale.
enaste Razboiul Stelelor
Proiectul initial, denumit Brilliant Pebbles, a fost initiat in anul 1987 ca parte a programului lui Ronald Reagan numit Star Wars („Razboiul Stelelor”). Obiectivul era lansarea a 3.000-4.000 de sateliti care sa identifice rachetele balistice in momentul lansarii lor pentru a le neutraliza. Proiectul, care a costat 5 miliarde de dolari, a fost abandonat o data cu sfarsitul Razboiului Rece.
Dupa atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, armata Statelor Unite si serviciile de informatii (CIA, NSA) au intensificat utilizarea satelitilor comerciali in scopuri militare. O consecinta este faptul ca imagini cu caracter militar pot fi obtinute de orice tara: majoritatea statelor nu-si permit programe de spionaj satelitar propriu, dar ele au acces la satelitii civili comerciali. In aceste conditii, apare intrebarea: „Mai putem oare vorbi de intimitate, de viata privata in zilele noastre?”.
Mai recent, administratia Bush a alocat 165 de milioane de dolari fortelor armate, bani destinati dezvoltarii unui sistem de aparare spatiala antiracheta pe baza de laser, a carui inaugurare se preconizeaza in anul 2012.
De fapt, problema actuala a Statelor Unite este securitatea acestor sateliti. „Trebuie sa luam in calcul posibilitatea ca acesti sateliti sa fie folositi de dusmanii Statelor Unite”, declara recent, pentru Associated Press, viceamiralul Robert Murrett, director al Agentiei Nationale Geospatiale americane (NGA).
Cele mai importante instrumente ale serviciilor secrete
Cunoscuti in tratatele internationale sub denumirea generica de National Technical Means (NTM), satelitii au devenit unul dintre cele mai importante instrumente ale serviciilor secrete, carora le furnizeaza circa 95% din informatia clasificata. Satelitii sunt utilizati pentru: observare; monitorizarea situatiei meteorologice; localizarea obiectivelor; analiza de teren; alerta la distanta; colectare de informatii pe baza electronica (ELINT, SIGINT); navigare (Global Positioning System); telecomunicatii; supraveghere maritima.
Principalele avantaje ale satelitilor constau in faptul ca nu li se poate imputa violarea teritoriului statului pe care-l survoleaza si ca ofera o imagine de ansamblu a tarii aflate sub observatie.
Pe de alta parte, pe plan operational, anumiti sateliti sunt relativ limitati ca utilizare. De pilda, satelitul SPOT survoleaza aceeasi zona doar o data la 26 de zile; in schimb, satelitul HELIOS 1A poate acoperi 70% din suprafata globului la fiecare 24 de ore. Alti sateliti au insa o durata redusa de viata.
Un satelit se ‘naste” in opt ani
Construirea unui satelit de observare presupune o perioada de timp indelungata (de la conceperea lor si pana la asezarea pe orbita este nevoie de circa 5-8 ani), precum si costuri foarte ridicate, ceea ce face ca satelitii sa constituie apanajul marilor puteri care dispun de capabilitati spatiale si de mijloace financiare de intretinere a unor statii terestre de colectare si analizare a informatiilor satelitare.
Alaturi de colectarea informatiilor cu caracter militar, satelitii mai contribuie si la limitarea duratei conflictelor. Astfel, au un rol deosebit de important in ceea ce priveste supravegherea respectarii tratatelor internationale de dezarmare. De pilda, in timpul primului razboi din Golf, satelitii de observatie au facilitat localizarea cu precizie a obiectivelor civile (moschei, scoli, locuinte), permitand aviatiei aliate sa lupte impotriva obiectivelor militare diminuand pierderile civile.
Astfel, seria KH-1 – KH-4 a primit numele de cod CORONA, KH-5 a fost denumita ARGON, KH-6 s-a numit LANYARD, seria KH-7 – KH-9 a devenit GAMBIT, KH-11, care este de tipul ELINT (Electronic Intelligence), poarta numele de cod CRYSTAL1).
In 1983, presedintele american din acea vreme, Ronald Reagan, propune Initiativa de Aparare Strategica (IDS – Initiative for Defense Strategy), prima utilizare militara a spatiului in scopul instalarii unei retele susceptibile a opri rachetele balistice.
Desi abandonat in anul 1993 – dupa colapsul URSS -, proiectul de plasare pe orbita a satelitilor antirachete balistice a fost reluat de Pentagon. Planul se inscrie in eforturile Statelor Unite de a dezvolta un sistem defensiv multiplu care sa blocheze rachetele balistice susceptibile a fi lansate de state inamice. Cea mai avansata tehnologie este un interceptor terestru, insa analistii militari considera ca ar fi mult mai eficienta blocarea/neutralizarea rachetelor inca din faza de lansare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s