Kalaşnikov – omul, armele, legenda

Acum ceva timp am mai publicat in anunt despre Kalasnikov,care a facut o arma pentru a-si apara tara mama.(https://saig86.wordpress.com/?s=kalasnikov)
om este creatorul celei mai eficiente arme de asalt. Într-un paradox nemaiîntâlnit, om şi armă şi-au influenţat reciproc destinele. Omul şi-a împrumutat numele armelor, iar ele l-au făcut celebru pe mapamond. E o celebritate pe care, astăzi, nonagenarul armurier şi inventator o priveşte cu dispreţ şi răceală, dar de care nu se mai poate elibera. Cele peste 100 milioane de arme de foc produse după ”reţeta” sa i-au adus o nedorită jertfă de alte câteva sute de milioane de vieţi omeneşti.
Tanchistul-poet care inventa pistoale automate
Destinul a vrut cu tot dinadinsul ca cel mai mare producător de arme de asalt din toate timpurile să vadă lumina zilei în inima Asiei, în sătucul Kurya din imensitatea Regiunii Altai, deţinută încă, pe atunci, de muribundul Imperiu Ţarist.
Nou-născutul a fost botezat Mihail Timofeevici Kalaşnikov şi a devenit instantaneu una dintre multele guri flămânde ale unei familii de simpli ţărani.
Soarta a fost crudă cu el încă din fragedă pruncie, deoarece tatăl său a fost deportat într-unul dintre gulagurile de tristă amintire ale Uniunii Sovietice.
Nimeni nu ar fi crezut pe atunci că micuţul Mihail ar fi avut vreo înclinaţie tehnică; nimeni nu a putut să vadă aptitudinile unui mare armurier şi inventator în acest copil.
Mihail era o fire sensibilă, înclinată spre lirism. Băiatul chiar credea că va deveni poet. Până la chemarea pentru îndeplinirea serviciului militar, Mihail scrisese deja nu mai puţin de şase volume de poezii. (De fapt, şi în prezent, în ciuda vârstei înaintate, Mihail Kalaşnikov scrie încă poeme.)
Gheara Armatei Roşii se materializează într-un ordin de recrutare sosit în anul 1938, ordin care îl trimite pe Mihail la Kiev. Ajuns aici, personajul nostru devine mecanic tanchist, ajungând, în cele din urmă, sergent major, comandantul unui tanc.
Vorbim de celebrele şi temutele tancuri ruseşti T34, din Regimentul 24 de Tancuri aparţinând de Divizia 24 Motorizată, staţionată lângă Stryi. Calităţile sale înnăscute de vizionar şi inventator ies pentru prima dată la iveală odată cu proiectarea, în premieră mondială, a unui dispozitiv destinat să numere obuzele trase de tunul din tanc.
Mai târziu, Mihail se va distinge şi în luptele împotriva Wermacht-ului. Este grav rănit de schije în timpul luptelor date pentru apărarea oraşului Bryansk, în luna octombrie a anului 1941.
Pe patul de spital, Mihail Timofeevici se gândeşte foarte serios la conceperea unei arme automate de asalt care să însemne ceva nou pe câmpul de luptă. Gândurile sale erau alimentate atât de experienţele personale cu armele automate din dotare, cât mai ales de reproşurile camarazilor răniţi, colegii de spital plângându-se deseori de calitatea execrabilă a armelor de asalt. Ulterior, în perioada de convalescenţă, care durase 6 luni de zile, Mihail nu a renunţat deloc la ideea creării unei noi arme. Una cu adevărat revoluţionară…
A purces deci la treabă, fiind încurajat de camarazi şi mai ales de superiori.
Când prototipul a fost gata, l-a prezentat în cadrul Institutului de Aviaţie din Moscova, corp de armată evacuat pe atunci în Alma-Ata, capitala Kazahstanului.
Arma nu a trecut testele, lăsându-i reci pe membrii comisiei de examinare.
Deloc marcat de acest prim insucces, Mihail perseverează în căutările şi improvizaţiile sale, astfel încât, la data de 12 iunie 1942, al doilea model de pistol automat este creat în atelierele aceleiaşi instituţii militare.
În plin Război Mondial, se pare că tânărul din Kurya dăduse lovitura. Talentul său, ascuns până în acele momente, începea să dea roade.
Cel mai mare expert de atunci al Armatei Roşii în domeniul armelor mici şi de asalt, reputatul A.A. Blagonravov, a fost interesat imediat de ideile novatoare ale lui Kalaşnikov. Chiar dacă nu a recomandat producţia în masă a celui de al doilea model, deoarece considera că mai avea nevoie de unele îmbunătăţiri, expertul militar a făcut totul pentru a-l trimite pe autodidactul designer spre Centrul de Cercetări al Armelor de Asalt de pe lângă Directoratul Armatei Roşii. Din 1944 până în 1946, Mihail a dezvoltat un nou model experimental, model care, în anul 1949, a fost adoptat de forţele armate ale Uniunii Sovietice.
Ani de glorie
În urma acestui succes de proporţii, Mihail este decorat personal de către Iosif Visarionovici Stalin. Fostul copil de ţăran ajunsese, de la un autodidact şi obscur inginer militar, la rangul de proiectant-şef în cadrul Departamentul de Arme de Asalt al Armatei Roşii.
Avtomat Kalaşnikova-Model 1947 tocmai se născuse.
Gurile rele, tot mai des auzite după căderea Uniunii Sovietice din anul 1991, clamau în schimb că Mihail nu inventase nimic nou, ci preluase şi dezvoltase modelele concepute deja de cei doi armurieri de top ai Wermacht-ului, celebrii proiectanţi de arme automate Hugo Schmeisser şi Werner Grunner. Cât de adevărate sunt aceste afirmaţii, sau mai precis, câte din totalul pieselor unui AKM clasic au fost concepute de cei doi ingineri germani, nu vom şti cu siguranţă niciodată. Aceleaşi „guri rele” susţin că AKM-ul nu este decât o variantă puţin modificată a modelului Sturmgewehr 44, conceput integral de Schmeisser. Arhivele care deţin povestea completă a armei de legendă nu vor fi, pesemne, accesibile niciodată, iar Mihail Kalaşnikov, astăzi în vîrstă de 91 ani, este puţin probabil să dea vreo declaraţie fulminantă.
Adevăratul model de succes mondial a fost aşa numitul Avtomat Kalaşnikov Modernizirovanîi, mult mai cunoscut sub prescurtarea de AKM, model lansat în anul 1963. Noua armă de asalt era mai uşoară, mai precisă şi mai puternică decât modelele anterioare. În plus, era mult mai ieftină de produs şi extrem de fiabilă şi rezistentă.
Calibrul de 7,62X54R a devenit la fel de celebru ca arma. AKM oferea şi alte îmbunătăţiri, în special prin forma încărcătorului şi a compensatorului de recul de la gura ţevii.
Decoraţiile începeau să curgă în ţara natală, unde Mihail devine, fără voia sa, un erou al Uniunii Sovietice. Ajunge erou al Muncii Socialiste (anii 1958 şi 1976), primeşte Premiul Lenin în 1963, în 1969 este ridicat în rang de colonel, iar doi ani mai târziu primeşte gradul de Doctor în Ştiinţe Inginereşti. Nu este scutit nici de alte trei Ordine Lenin, Ordinul Cravatei Roşii a Muncii, Ordinul Marelui Război de Apărare a Patriei, Ordinul Steaua Roşie şi un maldăr de decoraţii mai mici despre care bătrânelul de astăzi spunea, într-un interviu recent, că ar încăpea într-o mică furgonetă.
Spre surpriza tuturor, Kalaşnikov omul nu agrea cu totul ideologia materialist-ştiinţifică a comunismului şi nu îmbrăţişa nici ateismul militant al regimului sovietic. Mai târziu, în memoriile sale, Mihail declara că principiile de eficienţă si fiabilitate ale armelor sale au fost inspirate de ideile din marea literatură rusă şi din citirea Bibliei (!), armurierul secolului recunoscând că în pauzele de lucru obişnuia să citeasca intens, atât din cartea sfântă a creştinismului, cât şi din volumele autorilor ruşi.
Mistic, poet sau erou al socialismului, onorurile continuă să curgă la adresa sa, astfel încât în anul 1980 devine Cetăţean de Onoare al sătucului natal, după ce, în anul 1987, primeşte acelaşi statut din partea oraşului Ijevsk.
Preşedinţii Elţîn şi Putin l-au decorat personal, acesta din urmă înaintându-l la gradul de general-maior.
Arma creată de el a devenit un simbol de luptă, un mit şi un punct de referinţă în toate conflictele armate din ultimii 60 de ani.
AKM a devenit, în scurt timp, o armă populară, fiind prezentă la ora actuală, prin diverse variante, nu foarte diferite, în armatele a peste 70 de ţări.
Din anul 1990 până în prezent, a fost principala armă folosită la potenţialul său maxim în nu mai puţin de 46 din cele 49 de conflicte majore care au răvăşit Pămîntul.
Anul trecut, un raport al Băncii Mondiale (ia te uită ce-i mai interesează pe ăştia!) estima că, din totalul celor 500 milioane de arme de foc de pe Terra, cel puţin 100 milioane sunt automate Kalaşnikov sau variante ale acestora. Prin comparaţie, la ora actuală, în întreaga lume circulă mai puţin de 10 milioane de arme de asalt similare produse de americani.
Este singura armă care figurează pe steagul unei ţări (Mozambic) şi pe cel al unei temute organizaţii militare din Orientul Mijlociu (Hezbollah).
Cea mai căutată armă de asalt, AKM a fost proiectată de la bun început pentru condiţiile teribile de pe câmpul de luptă. Arma este funcţională în condiţii cu adevărat extreme – ploaie, arşiţă, praf, nisip, noroi. Acolo unde se blochează orice armă similară concepută în Statele Unite sau ţările Europei Occidentale, un AKM va funcţiona la parametri optimi.
Poţi să o scufunzi în apă şi să tragi cu ea imediat după acest test. Poţi să treci peste ea cu automobile grele, poţi să o legi de un autovehicul militar şi să o târăşti prin praf, tot va funcţiona, după cum au demonstrat-o sute de teste comparative.
Cu toate că primele modele nu aveau tocmai o acurateţe optimă pentru o arma de asalt, precizia lăsând de dorit la distanţe mari, iar reculul puternic fiind încă un dezavantaj major, puterea glonţului capabil să trecă prin ziduri de grosime medii, prin veste şi căşti antiglonţ, precum şi fiabilitatea incomparabilă şi costurile de producţie mici au făcut ca AKM-ul să devină lider incontestabil de piaţă.
Episodul războiului din Vietnam nu mai are nevoie de niciun fel de comentariu, AKM-ul sovieticilor din 1963 dovedindu-se net superior, la toate capitolele, armelor de asalt deţinute de trupele Unchiului Sam.
Triumful AKM s-a datorat în mare măsură sintagmei „lucrul potrivit la locul potrivit”.
Explozia sa globală nu s-a datorat faptului că era o minune a vremurilor sale, ci mai degrabă fluctuaţiilor politicilor şi strategiilor militare pe plan global.
Tradus în fapte, înseamnă că politicile militare şi deciziile de politică externă ale Kremlinului s-au susţinut reciproc unele pe altele în cazul destinului acestei arme.
După moartea lui Stalin în anul 1953, apariţia unui lider mai relaxat precum Nikita Hruşciov şi, mai ales, crearea Pactului de la Varşovia au împins arma lui Kalaşnikov spre cucerirea lumii.
Noua politică externă a Uniunii Sovietice de atunci avea un nou deziderat: înarmarea statelor-satelit din Blocul Estic.
Chinezii produceau deja din anul 1956 propriile variante ale armei, iar statele „prietene” au început şi ele să producă modele specifice.
Nici măcar Israelul, stat aparent rival URSS-ului, nu a rămas insensibil la performanţele armei.
A fost nevoie doar de Războiul de 6 zile şi de capturarea unei trupe de comando egiptene înarmată cu AKM-uri, pentru ca Tsahalul (Forţele Armate Israeliene) să recunoască avantajele nete ale armei comparativ cu modelele M16 deţinute de soldaţii israelieni.
Pe baza acestor realităţi, inginerii militari de la Tel Aviv au produs propria variantă de AKM (cu mici modificări), celebrul IMI Galil, armă aflată astăzi în dotarea forţelor israeliene.
fabricate în România, fosta Iugoslavie şi Polonia.
În ţara noastră, uzinele de la Cugir au produs în principal modelele PM-md63 şi PM-md90, binecunoscute românilor care au făcut armata sub denumirea de „Pemeuri”.
Modelele româneşti s-au dovedit a fi de o calitate extrem de bună, fiind foarte căutate la export şi putând fi întâlnite astăzi în toate colţurile lumii.
Alt atribut al armei este potenţialul său mortal inegalabil. Fie că este în mâinile unei bătrânici, ale unui „copil al războiului” din Africa, ale unui taliban, soldat din Spetsnaz sau traficant de droguri din America Latină, AKM ucide sau, în cel mai bun caz, mutilează. Glontele său este considerat de mulţi ca fiind chiar prea puternic pentru o armă automată portabilă.
Accesibilitatea armei în conflicte urbane, lupte de gherilă, reglări de conturi tribale sau în lumea drogurilor, adică exact tipul de conflicte din ultimele decenii, i-a făcut pe strategii Pentagonului să inventeze un nou termen militar de specialitate, aşa-numitul „Asymmetric Warfare”.
Kalaşnikov-ul viitorului şi bătrânul cu muzeu
Dacă documentarul „The Gun” are ca punct central modul în care AKM-ul a modificat cursul războaielor din ultimii 50 ani, întrebarea tuturor se îndreaptă spre rolul creaţiei lui Mihail pe câmpurile de luptă din viitorul apropriat.
Întrebarea şi-au pus-o şi specialiştii uzinelor IJMAŞ din Ijevsk, preocupaţi de apariţia pe piaţă a unor modele concurente care egalează şi chiar depăşesc capacităţile armei produse în 1963.
Răspunsurile au venit tot din partea proiectanţilor ruşi care, cu concursul lui Mihail, au reuşit în ultimii ani să scoată modele de AKM, care sunt absolut remarcabile.
Vorbim aici de modelele AK-107, AK-108, AK- AS/ASM, TKB-0146, AN-94 Abakan, AK-103. Multe dintre acestea funcţionează pe vechiul calibru 7,62, iar restul sunt pe calibre NATO. Sunt folosite în special în misiunile de comando ale trupelor ruse, de către membrii serviciilor secrete sau de membrii serviciilor de pază ai înalţilor demnitari de la Kremlin.
Mai puternice, mai eficiente, mai precise, mai durabile, mai mortale, ultimele modele ale temutei unelte a morţii sunt greu accesibile pentru punctele fierbinţi de pe glob.
Pe de altă parte, Mihail nu se poate plânge deloc de destinul avut în această existenţă. Decorat la rând şi de preşedintele rus în funcţiune, care l-a lăudat pentru crearea „unui brand de care este mîndru orice rus”, nonagenarul a ajuns să fie şi „Erou al Federaţiei Ruse”.
Pe plan financiar, iarăşi străluceşte, fiind deţinătorul a 30% din acţiunile unei companii germane din Sollingen care produce sortimente de vodcă, cuţite, tricouri, umbrele etc, „branduite” sub numele Kalaşnikov.
Totul a culminat cu inaugurarea Muzeului Kalaşnikov, pe data de 4 noiembrie 2004, în oraşul Ijevsk. Straniul muzeu expune biografia completă a lui Mihail, Biblia sa din tinereţe, precum şi o parte din schiţele primelor tipuri de arme. Punctul de maxim interes al muzeului constă în sălile ticsite cu toate modelele acestui pistol automat, de la cele din anii celui de-al Doilea Război Mondial, până la ultimele arme produse la IJMAŞ.
Tot aici se pot admira toate modelel de AKM produse în alte ţări, printre care şi „Peme-urile” noastre.
O altă sală este dedicată impactului social şi cultural al armei pe mapamond, percepută ca mijloc de luptă pentru independenţă şi mai ales ca ultim apărător în faţa capitalismului galopant, imperialismului şi colonialismului globalist modern.
Din vorbele lui Mihail Timofeevici…
Mihail va rămâne în istorie nu doar datorită armei care-i poartă numele, ci şi pentru vorbele sale memorabile, unele dintre ele străbătute de un autentic umor rusesc:
Munca mea este viaţa mea, şi viaţa mea este munca mea. Am inventat acestă armă să îmi apăr ţara de nazişti. Astăzi sunt mândru că, pentru mulţi oameni, arma a devenit un sinonim pentru libertate.
Nemţii sunt singurii responsabili de faptul că am devenit un fabricant de arme. Dacă nu ne invadau ţara, aş fi proiectat maşini agricole.
Cineva m-a întrebat odată cum pot dormi liniştit noaptea ştiind că armele inventate de mine au ucis milioane de oameni, unii dintre ei fiind nevinovaţi. I-am răspuns că nu am nicio problemă de conştiinţă, deoarece oamenii sunt cei care ucid oameni, arma neatinsă de mână omeneasca nu poate ucide nici măcar un şoarece.
Înainte de a crea ceva nou, trebuie neapărat să cunoşti tot ce s-a creat anterior în acel domeniu.
Sunt oricând gata să-i strâng mâna celui care poate crea o armă de asalt mai bună decât a mea.
Câteodată este dureros să văd atâţia criminali şi ticăloşi înarmaţi cu AKM-uri. Eu am creat arma pentru apărarea ţării, nu pentru mafioţi şi terorişti.
Tot ce este complex nu este folositor, şi tot ce este folositor este simplu. Acesta este motto-ul după care mi-am ghidat viaţa.
Sincer, aş fi preferat să inventez o maşină care să-i fi ajutat pe ţărani la munca câmpului.
Cred că talentul meu este unul înnăscut.
Am tras milioane de gloanţe. Mai trag şi acum, la vârsta asta. Aşa am ajuns să fiu tare de urechi, de la zgomote…
Teroriştii vor căuta întotdeauna arme simple, funcţionale şi de încredere.
Partea negativă a vieţii constă în fapul că cineva, din umbră, vrea să conducă toată omenirea. Cu Rusia nu-i va merge…
Visul meu dintotdeauna a fost acela de a inventa un motor care nu se opreşte niciodată.
Cred că dacă mă apuc să proiectez un tren, va arăta la final ca un AK-47.
Nu am făcut studii tehnice, deci a trebuit să improvizez continuu.
Nu ai ce face! Omul va inventa arme cu orice ocazie…
Armata noastră a dat ordin să se creeze o armă de asalt nouă şi mai eficientă decât cele de pe atunci. Am fost nevoit să improvizez, altfel eram eliminat din concurs.
Când l-am vazut pe Bin Laden la televizor înarmat cu un AKM, m-au apucat toţi nervii pe bărbosul ăla nebun. Dar ce pot să fac? Teroriştii or fi ei nebuni, dar nu sunt proşti: întotdeauna aleg cele mai bune arme…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s