Cat de duri erau spartanii?

Au stralucit putin pe scena istoriei. Prea putin comparativ cu marile civilizatii ale Antichitatii. Insa la Termopile si Salamina au schimbat soarta omenirii. Definitiv. Spartanii, poate cei mai teribili razboinici ai lumii, este de parere Nicu Parlog.
Ca o ramasita a unui stravechi si mut blestem, implantat si astazi in subconstientul colectiv, le asociem spartanilor asprimea si cruzimea absolute. Nici tagma istoricilor, din Antichitate pana azi, nu i-a scos din camera de orori a trecutului. Poti consulta toate cronicile ori analele care-i privesc si vei gasi repetate mecanic, obsesiv si temator cliseele: brutali si absurzi, neevoluati, educatie spartana, tabere de antrenament, masacre, economie primitiva, stagnanti cultural, inactivi politic…
Aproape prin definitie, interpretarea istoriei este subiectiva. Cu sau fara excesele lor, spartanii au fost unul dintre cele mai fascinante si mai putin cunoscute popoare din vechime. Iar spiritul lor razboinic a fost si este probabil singurul exemplu de martialitate din afara Asiei…
Militarism absolut sau transcenderea egoului?
Sparta, cunoscuta si drept Lacedemonia, era situata in Peninsula Peloponez din sud-vestul Greciei si a fost fondata in timpul invaziei dorice. Orasul a fost ridicat pe parcursul si dupa desfasurarea Razboiului Mesenian, cand spartanii dorieni au traversat Muntii Taygetos si au ocupat teritoriul Meseniei.
Regele Lycurg este suveranul cel mai des asociat cu Sparta, acesta autoproclamandu-se coborator direct din insusi Hercule. Prin el, toti regii spartani care i-au urmat si-au afirmat originea herculeana.
Lycurg se presupune a fi fost chiar cel care a dat identitate modului de viata spartan. El a initiat obiceiul prin care baietii erau biciuiti fara motiv de catre baietii mai mari, pentru a li se induce o disciplina de fier si a face sa le dispara frica de durere.
Acelasi rege i-a invatat pe spartani obligatia de a practica virtutea conform uzantelor vremii si de a muri in numele onoarei. A decretat apoi ca supusii sai nu trebuie sa se ocupe de afaceri pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, vor ajunge slabi si imorali, interzicandu-le totodata sa posede aur si argint, ca sa nu aiba alta bogatie decat propriul curaj.
Tot Lycurg a instituit legea unica prin care copiii erau posesiunea statului si nu a parintilor biologici. Si, de parca nu era de ajuns, a ordonat, sub amenintarea pedepsei cu moartea, ca batranii sa le aduca propriilor sotii barbati tineri, in scopul conceperii de copii sanatosi si vigurosi…
Intr-un asemenea polis oligarhic, la baza societatii se aflau sclavii (heloti), care se ocupau cu agricultura. Deasupra lor se gaseau periecii – negustorii –, care se bucurau de un mai mare grad de libertate decat vesnic oprimatii heloti. Suverani fara drept de replica erau spartiatii, care-si puteau dovedi ascendenta pana la stramosii lor dorieni. Spartiatul era trimis in razboaie, avea drept de vot si facea parte dintre putinele persoane cu drepturi depline din lumea spartana.
Spre deosebire de Atena, Sparta a fost in acelasi timp oligarhie militara, monarhie, democratie si timocratie (stat in care doar proprietarii de pamanturi participau la guvernare).
Cei laudati de Socrate
Conducerea spartanilor era si mai interesanta. Aveau simultan doi regi, proveniti din doua familii aristocratice diferite, care detineau si calitatea de mari preoti. Imediat dupa ei, veneau cei 28 de intelepti hopliti, cu varste de minimum 60 de ani. Dintre ei, se distingeau cinci efori supremi, care ghidau toate aspectele vietii spartane. Cu tot militarismul lor, spartanii ar putea sa ne invete multe despre autodisciplina si respingerea luxului. Nu trebuie uitat faptul ca Socrate a spus: „Cele mai vechi si mai fertile taramuri ale filosofiei grecesti se afla in Creta si Sparta… Spartanii isi ascund intelepciunea si se prefac grei de cap, motiv pentru care par superiori mai degraba datorita dibaciei razboinice, decat intelepciunii lor virtuoase.“
Scaldati in vin, caliti in agoge
De indata ce in Sparta se nastea un copil de sex masculin, mama sa il imbaia in vin, pentru a se asigura ca este sanatos. Copiii bolnaviciosi si sensibili mureau inca de la aceasta prima proba. Apoi, nou-nascutul era prezentat de catre tatal sau sfatului batranilor, care-l inspectau atent. Daca descopereau cea mai mica malformatie, copilul era aruncat in prapastia Kaida din Muntii Taygetos…
Pana la varsta de sapte ani, norocosul supravietuitor era crescut doar de mama sa, care se ingrijea de imbracaminte si de calitatea hranei. Mamele spartane indepartau intotdeauna orice putea face copilul sa planga sau sa simta frica. Odata impliniti cei sapte ani, baiatul era luat de langa mama de catre stat. Pentru el incepea o noua era, cea mai importanta din viata: intrarea in agoge.
Termenul in sine se poate traduce prin inaltare. Inaltarea de la stadiul de copil necopt la cel de razboinic, asa cum a legiuit-o regele Lycurg. In aceasta veritabila tabara militara care era agoge, copiii erau repartizati pe grupe de varsta numite aegelai. Ei dormeau in baraci comune, fara paturi, pe un asternut din stuf – planta pe care trebuiau s-o recolteze cu mainile goale de pe malurile raului Eurotas. Tinerii erau invatati sa jure credinta doar statului.
Zi si noapte, aveau parte de antrenamente care in zilele noastre i-ar infiora si pe membrii Legiunii Straine. Umblau tot timpul anului desculti, fiind imbracati cu aceleasi haine subtiri si iarna, si vara. O data pe an, primeau un singur rand de imbracaminte. Antrenamentul fizic consta in marsuri nesfarsite, alergari, gimnastica, aruncarea discului si a sulitei, lupte corp la corp si manuirea sabiei si a scutului.
Tinerii erau totodata invatati sa indure foamea, setea, frigul, oboseala, durerea si lipsa somnului. Nu primeau regulat hrana, fiind incurajati sa-si fure mancarea, noaptea, de la heloti si perieci. Cei care erau prinsi erau pedepsiti… Pentru neatentie, desigur. Idealul suprem in timpul vietii era sa obtina kalos thanatos, o moarte frumoasa pe campul de batalie… Educatia lor culturala se rezuma la a invata sa citeasca si sa scrie, plus recitarea poemelor razboinice si unele notiuni despre Homer.
Sange in templul lui Orthia Artemis
O data pe an, toti copiii erau supusi la teste pentru a se constata cat de bine s-au adaptat asprelor conditii de cazarma. In fata templului lui Artemis, zeita patroana a Spartei, tinerii luptatori se inscriau in competitia biciuitului. Sparta voia sa stie care dintre ei rezista la cele mai multe lovituri de bici. „Castigatorul“ devenea campion si era sarbatorit de catre toti confratii intru durere. Cu toate ca se inregistrau inevitabil decese, din cauza excesului de zel al examinatorilor, sangeroasa intrecere era asteptata cu entuziasm de toti copiii spartani.
Dupa ce implineau varsta de optsprezece ani, cei mai promitatori absolventi ai agoge-ului erau primiti in crypteia, organizatie care le testa abilitatile si in acelasi timp ii teroriza pe helotii mesenieni. In toiul noptii, tinerii lupi isi incepeau raidurile in satele helote, ucigandu-i pe toti cei care erau surprinsi circuland sau discutand. Scopul operatiunii era de fapt inabusirea in fasa a oricarei tentative de complot sau de rebeliune.
Desavarsirea. Hoplitul
Odata cu incheierea uceniciei in crypteia, tanarul spartan, acum in varsta de 20 de ani, intra in randurile armatei statului. Devenea, adica, hoplit. Acest luptator al carui nume deriva de la cel al propriului scut (hoplon, in greaca veche) era el insusi o imagine inspaimantatoare pentru orice adversar.
Hoplitii spartani erau superiori tuturor hoplitilor din restul cetatilor-stat grecesti, la fel ca echipamentul si armele lor. Favorite erau scutul si sulita, urmate de spada curbata descendent, kopis. Trupul era protejat de o cuirasa (cele mai scumpe erau din bronz, dar se foloseau in special cele confectionate din placi groase de piele, captusite cu tesatura de bumbac). Pe cap, hoplitii purtau faimosul coif corintic, facut din bronz si decorat adesea cu o creasta din par de cal. Scutul era si el din bronz si cantarea aproape 8 kilograme. Grecii obisnuiau sa-l placheze cu capul Gorgonei, in timp ce hoplitii spartani aveau sculptat pe el simbolul Spartei. Daca erau raniti, spartanii faceau ca inamicii sa nu afle asta purtand mantii rosii, de culoarea sangelui. Lancea lor nu era o arma destinata aruncarii, cum va deveni la infanteria romana, si nici una de tinut adversarul la distanta. Lancea spartana era un instrument relativ scurt, de 2,7 m lungime, folosit in principal la impuns, spintecat si zdrobit.
Spartanii dispretuiau arcul si sagetile, considerandu-le armele lasilor. Cu diferite ocazii, obisnuiau sa rada de atenieni, care le foloseau cu succes. Cea mai mare problema a hoplitilor tinea de organizare: fiecare soldat era atat de bun, incat trupa nu avea nevoie de ofiteri, fapt ce facea dificila cooperarea dintre sefi si subordonati.
De-a lungul istoriei, spartanii au inspirat multe organizatii militare, printre care falangele macedoneene ale lui Alexandru cel Mare, legiunile romane si chiar formatiunile Hitlerjugend…
Ca un fapt devenit anecdota, hrana hoplitilor se rezuma cel mai adesea la o fiertura de oase cu gust oribil. Un istoric grec al acelor vremuri afirma ironic ca intelege de ce lupta spartanii atat de feroce: preferau sa moara, decat sa-si petreaca restul vietii hranindu-se cu asa ceva. Totusi, o data pe an, temutii razboinici se alimentau numai cu miere. Timp de o luna intreaga.
Gloria din Trecatoarea Fierbinte
Nemultumit de insuccesul campaniei duse de tatal sau, regele Darius, Xerxes I continua lupta acestuia impotriva cetatilor-stat grecesti. In fruntea unei armate de peste un milion de oameni, Xerxes porneste la atac in timp ce grosul armatei elene comandate de Temistocle se afla angajat in lupte pe mare. Astfel, trecatoarea Termopile, numita asa datorita izvoarelor cu ape fierbinti aflate in zona, ramane in paza elitei armatei spartane, condusa de regele Leonidas. Cei 300 de spartani blocheaza trecatoarea timp de trei zile, infruntand colosul persan cu o barbatie nemaiintalnita. Inaintea primei zile de inclestari, spartanii arunca asupra persanilor pietre inscriptionate cu blesteme, batjocuri si injuraturi – unele dintre ele aflate astazi in muzee din Grecia. Primele doua zile sunt o lectie dura pentru Xerxes. Cei 300 de hopliti ii decimeaza trupele trimise la atac, pana si temutii Nemuritori batand pasul pe loc in fata spiritului de lupta spartan. Anii petrecuti in agoge isi spun cuvantul. Exasperat de rezistenta hoplitilor si presat de timp, Xerxes reuseste sa gaseasca o poteca ocolitoare. 40.000 de persani plus 10.000 de Nemuritori, sub comanda generalului Hydarnes, ajung in spatele hoplitilor, incercuindu-i. Constienti de sfarsitul lor, spartanii isi scriu numele pe betisoare, pe care le ascund apoi in aparatorile de antebrate, pentru a fi identificati ulterior de catre camarazi. Pe masura ce persanii se apropie, hoplitii isi arunca scuturile sparte, sulitele rupte, lasa sa le cada din maini resturile de sabii si se napustesc asupra inamicului urland, muscand si lovind cu pumnii si cu picioarele. Din acea clipa, ei intra direct in legenda…
Sparta imposibila
Exista motive pentru care astazi Sparta n-ar mai putea exista. Si nu pentru ca nefericitii prunci nascuti subrezi n-ar mai fi aruncati in prapastie, ci pentru ca idealul spartan suprem, sacrificiul in lupta ca superlativ al onoarei si saracia ca incununare a virtutii, a disparut. Norocul invinsilor…
Cei 300 au fost 298 Dintre cei 300 de eroi, doi au supravietuit bataliei. Aristodemus, ranit la un ochi, a fost trimis de Leonidas in Sparta impreuna cu aliatii greci aflati in retragere, iar Pantites a primit misiunea de a pleca dupa ajutor in Thesalia. Acesta din urma s-a intors la Termopile abia dupa incheierea conflictului. Coplesit de remuscarea ca nu si-a putut insoti camarazii si regele in moarte, s-a spanzurat de primul copac. Cei 300 au fost onorati de istoricii greci cu supranumele de Batalionul Sacru. O titulatura preluata in anul 1821 de catre eteristii lui Alexandru Ipsilanti, care au avut o soarta asemanatoare antecesorilor lor de la Termopile, fiind macelariti in batalia de la Dragasani. Necunoscut si nepomenit de istorici ramane sacrificiul celor 2.000 de sclavi heloti care au decis sa se alature in eternitate stapanilor lor spartani. Regele-leu Leonidas, al carui nume inseamna fiul leului, a murit cum si-a dorit. Herodot ne spune ca, la vederea cadavrului sau, Xerxes a turbat de furie. Spartanul a fost decapitat si apoi crucificat de catre regele persan, care ulterior si-a regretat fapta. Dupa patruzeci de ani, trupul lui Leonidas a fost inapoiat spartanilor si a avut parte de onoruri neobisnuite. Ultimele cuvinte ale regelui-leu, „Mollon Labe“ – „Veniti sa-mi luati armele!“ – sunt astazi deviza Corpului 1 de Armata al Greciei. Nemuritorii Corp de elita insarcinat cu apararea regilor persani, Nemuritorii urmau un antrenament axat strict pe manuirea armelor, motiv pentru care nu acordau o prea mare importanta rezistentei fizice. Pe campul de lupta, erau mereu in numar de 10.000, caci atunci cand unul cadea, era inlocuit imediat, pentru a se crea impresia ca membrii trupei nu pot fi ucisi. O mie dintre ei purtau sulite cu manere de aur. Restul panopliei lor cuprindea arcuri cu sageti, pumnale si sabii. Imaginea Nemuritorilor, care nu semana deloc cu cea din filmul 300, mai staruie si astazi printre ruinele Persepolisului. 300 de motive Atacat inca de la aparitie, filmul 300 a inregistrat incasari uriase in primele saptamani de difuzare. Majoritatea criticilor de film au descris pelicula ca fiind o combinatie ciudata de joc pe calculator, Mortal Kombat, Stapanul Inelelor, Gladiator si Troia. Lumea politica s-a inflamat si ea, iranienii vazand in film un atac la adresa stramosilor lor, prezentati ca o hoarda barbara si demonica, dirijata de un rege cu aspect de androgin. Criticii americani au fost si ei siderati de prezentarea persanilor ca negri, homosexuali, handicapati, depravati si „freaks“. Mass-media a speculat asemanari intre conflictul stravechi si evenimentele actuale din Golful Persic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s