Astronauţii americani sunt nevoiţi să înveţe limba rusă

Astronauţii de la NASA vor urma în timpul programului de pregătire cursuri de limba rusă, ca urmare a faptului că navele spaţiale de transport vor fi puse la dispoziţie de ruşi.
Încă din anii ’80, de când americanii şi ruşii au cooperat pe Staţia Spaţială Mir, astronauţii NASA au fost nevoiţi să înveţe limba rusă. Însă, din 2009, NASA şi-a modificat normele, iar acum noile regulamente îi obligă pe toţi astronauţii americani să înveţe limba rusă.
Anul acesta, în luna iulie, NASA şi-a retras flota de nave spaţiale, lăsâd ca singurul mijloc de transport al astronauţilor spre şi de la Staţia Spaţială Internaţională să fie rachetele ruseşti Soyuz.

Mulţi dintre astronauţi, administratori NASA şi oficiali din guvernul SUA consideră abandonarea cursei spaţiale drept un act inadmisibil. ” Când China are posibilitatea de a ajunge pe Lună şi noi nu, nu văd de ce altă naţiune ne-ar mai privi ca pe un lider mondial „, a declarat Mike Griffin, fost administrator NASA.

Realizând că SUA se bazează pe ea, Rusia a anunţat în ianuarie 2010 că va dubla costul unui loc în rachetă, de la 26,3 milioane de dolari la 55,8 milioane de dolari, în 2014.

Mai mult, acum trei luni, imediat după încheierea programului spaţial american, agenţia spaţială rusească a anunţat începutul dominaţiei spaţiale a Rusiei.

Deşi acum broşura pentru selectarea şi instruirea astronauţilor nu menţionează nimic în legătură cu învăţarea limbii ruse, Dune Ross, managerul responsabil cu pregătirea astronauţilor susţine că NASA plănuieşte să refacă broşura.

Luni, agenţia spaţială americană a anunţat că va solicita în jur de 8-12 astronauţi noi pentru pentru programele din 2013.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s