Alfred Nobel – Omul. Dinamita. Premiile


A fost una dintre cele mai ilustre personalităţi ale secolului al XIX-lea. Invenţiile, viziunea şi generozitatea sa aveau să marcheze profund cursul şi dezvoltarea civilizaţiei umane. A fost un vizionar dar şi – poate într-o măsura mai mare – un Mecena în toată puterea cuvântului. A rămas un punct de referinţă, un simbol viu şi o sursă de inspiraţie pentru mulţi. Astăzi, numele său a rămas ataşat de cel mai râvnit şi prestigios premiu de pe mapamond, a cărui decernare continuă să fie cel mai important eveniment de gen din mediile politice, culturale şi ştiinţifice internaţionale.
O familie de inventatori
Destinul a hotărât ca marele inventator şi vizionar de mai târziu să vadă lumina zilei pe data de 21 octombrie 1833, în sânul unei familii unde ştiinţa şi cunoaşterea se aflau la mare preţ. A fost cel de-al treilea fiu al lui Immanuel Nobel şi al Andriettei Ahlsell Nobel. Tatăl său, un reputat om de ştiinţă şi inventator al vremii, era descendent al celebrului savant suedez Olof Rudbeck.
Născut în Stockholm, micul Alfred s-a mutat cu tot cu familie la Sankt Petersburg, unde tatăl său (care, printre altele, a inventat placajul din lemn), avea câteva contracte de onorat.
Alfred a moştenit din familie apetitul pentru ştiinţă şi cercetare.
A fost atras, în perioada adolescenţei, de tainele chimiei, pe care le-a studiat cu unul din cei mai prestigioşi profesori din acea perioadă, Nikolai Nicolaevici Zinin. Tânărul era deja un om polivalent, fiind înzestrat cu o mare capacitate de a învăţa fel de fel de lucruri (la vârsta de doar 17 ani vorbea fluent suedeza, rusa, franceza, engleza şi germana), dar marea sa dragoste a rămas chimia. După împlinirea vârstei de 18 ani, Alfred a călătorit în Statele Unite unde, pentru o perioadă de 4 ani, şi-a aprofundat studiile de chimie sub îndrumarea profesorului John Ericsson, cel care, printre altele, a conceput şi proiectat nava blindată USS Ironclad, devenită faimoasă cu ocazia Războiului Civil American.
Acasă, pe Bătrânul Continent, afacerile familiei întâmpinau probleme, fabrica condusă de fratele său mai mare, Ludvig, intrând în cele din urmă în faliment. Întors în Suedia natală, alături de tatăl său, Alfred decide să îşi continue cercetările în Franţa.
Fire deosebit de inteligentă şi pragmatică, tânărul suedez intuieşte valoarea şi importanţa explozibililor în diversele domenii de activitate ale proaspăt instalatei Epoci Industriale.
Se apucă deci de cercetări asupra explozibililor, în paralel cu comercializarea nitroglicerinei, cel mai puternic explozibil al vremii, descoperit în anul 1847 de către Ascanio Sobrero.
Experimentează şi combină noi formule ale puternicului exploziv lichid, încercând să creeze un tip de nitroglicerină cât mai stabil posibil, care să nu explodeze la cele mai mici mişcări. Cumplita explozie din anul 1864, de la propria fabrică de explozibili Heleneborg, din Stockholm, duce la moartea tragică a 5 oameni, printre aceştie aflându-se şi mezinul familiei Nobel, fratele lui Alfred, Emil.
Profund şocat şi considerându-se vinovatul moral din spatele tragediei, Alfred Nobel mai primeşte o lovitură din partea autorităţilor suedeze, care iau decizia de a-i închide uzina, considerănd activităţile din domeniul explozibililor ca fiind prea periculoase pentru a mai putea fi permise.
Cu toate acestea, tatăl şi fratele său îşi continuă afacerile în Rusia, livrând Imperiului Ţarist explozibili pentru armată şi lansându-se plini de succes în exploatarea petrolieră din nordul Caucazului. Cel puţin pe plan financiar, norocul începuse să surâdă din nou încercatei familii Nobel, contractele cu armata ţaristă şi sondele de petrol din Azerbaijan şi Cecenia transformându-i într-unii dintre cei mai bogaţi oameni ai acelei periode.
Inventatorul dinamitei
Pe de altă parte, nici Alfred nu s-a lăsat doborât de primele insuccese din cariera sa, care se anunţa a fi una de excepţie. După ce autorităţile suedeze i-au interzis să mai facă experimente pe raza capitalei Stockholm, Alfred îşi amenajează un laborator în apropierea Lacului Malaren, o zonă izolată, fără aşezări umane. Afectat profund nu doar de moartea fratelui său, dar şi de miile de decese ale minerilor din întreaga Europă, care foloseau drept principal explozibil periculoasa nitroglicerină, Alfred Nobel îşi dedică toate eforturile descoperirii unui explozibil sigur şi eficient.
Porneşte având ca material de bază tot nitroglicerina, căreia îi adaugă diferite tipuri de substanţe amelioratoare. Varianta norocoasă s-a dovedit a fi kieselgur-ul, numit şi diatomită (o rocă sedimentară silicioasă), pe care l-a amestecat cu nitroglicerina, transformând astfel periculosul lichid explozibil într-o pastă care ulterior s-a solidificat.
Nobel jubila. Noua substanţă avea aceeaşi forţă de explozie devastatoare a nitroglicerinei, doar că era mult mai stabilă şi rezistentă la şocurile mecanice.
Alfred Nobel a botezat-o, în premieră, dinamită şi a patentat-o în anul 1867.
Pentru a fi detonată cu succes şi în condiţii sigure, genialul om de ştiinţă a mai inventat şi sistemul de detonare clasic – capsa explozivă care se ataşa la capătul batoanelor de dinamită şi care era activată prin intermediul fitilului aprins.
În aceeaşi perioadă istorică, au fost inventate şi ciocanul perforator pneumatic, alături de burghiul cu cap de diament artficial. Astfel, industria mineritului a căpătat noi proporţii. Cu ajutorul ciocanului penumatic şi al burghiului special, se puteau face orificii în cele mai dure roci, iar în orificiile create erau introduse batoanele explozive de dinamită create de inventatorul suedez.
Primele demonstraţii practice au avut loc în mina Redhill din Surrey, Anglia.
Pentru a-şi disocia numele de companiile anterioare legate de explozibilii periculoşi, Nobel insistă ca pe recipientele cu noul explozibil să fie inscripţionat iniţial cu sigla „Nobel’s Safety Powder”, fiind ulterior schimbat cu dinamită, termen ce-şi are originea într-un cuvânt din greaca veche care semnifică puterea, forţa (tot de aici avem şi termenul de dinamism sau, dacă vreţi, Dinamo…)
Nobel combinase mai înainte nitroglicerina cu diferiţi compuşi nitrocelulozici dar, nemulţumit de rezultate, a adăugat apoi în amestec nitraţi, obţinând în cele din urmă o substanţă explozivă mai puternică chiar decât dinamita. Este vorba de gelignită, o gelatină explozibilă patentată în anul 1877. Foarte stabilă şi uşor de modelat în diverse forme, gelignita a fost cea care l-a îmbogăţit pe Nobel.
Cu toate acestea, căutările şi cercetările sale în domeniu nu au fost stăvilite de succesul financiar, Alfred Nobel descoperind şi balistita, un compus chimic precursor al pulberilor explozibile din prezent, încă folosit la lansarea rachetelor.
Savantul şi florăreasa
Succesul său depăşise orice estimări şi aşteptări. Nobel călătorea prin lume, fondând peste 90 de laboratoare şi centre de producţie în 20 de ţări. Cu toate că alesese Parisul drept reşedinţă oficială, era mai tot timpul pe drumuri. Victor Hugo, unul dintre prietenii apropiaţi, obişnuia să-l tachineze denumindu-l „cel mai bogat vagabond din Europa”.
Spirit căutător, Nobel a contribuit şi la inventarea cauciucului arficial, a pielii artificiale şi a mătăsii artificiale. Până în momentul morţii sale din anul 1896, Nobel brevetase 355 de invenţii.
Cu toate că a rămas necăsătorit până la sfârşitul vieţii, conform datelor culese de biografii săi, genialul om de ştiinţă nu a rămas indifenent la farmecul sexului frumos, având cel puţin 3 iubiri memorabile. Prima sa relaţie a avut loc în Rusia, cu o tânără pe nume Alexandra, care i-a respins însă cererea de căsătorie.
Munca intensivă şi cercetările nu i-au lăsat prea mult timp pentru viaţa sentimentală. La 43 de ani, după cum mărturisea unor apropiaţi, se simţea deja bătrân şi obosit.
Oricum, un anunţ postat de ilustrul savant într-o gazetă a vremii ne spune mult despre Alfred Nobel, omul din spatele inventatorului:
„Gentleman bogat şi foarte educat, caut o doamnă de vârstă medie, cunoscătoarea a mai multor limbi de circulaţie, în rol de secretară şi cameristă… ”
Singura care a corespuns criteriilor savantului s-a dovedit a fi Bertha Kinsky, o contesă austriacă, de care Nobel s-a îndrăgostit. După o relaţie de scurtă durată, contesa l-a părăsit pentru a se mărita cu fostul ei iubit, baronul Arthur Gundaccar von Suttner.
În ciuda despărţirii, contesa a ţinut o corespondenţă neîntreruptă cu Nobel până în anul morţii savantului. Pe baza scrisorilor, se crede că Bertha Kinsky a avut o influenţă majoră în ceea ce priveşte ideea premiului pentru pace.
Ultima şi cea mai lungă relaţie sentimentală a lui Nobel a fost cu o simplă florăreasă din Viena, pe nume Sofie Hess. Relaţia a durat peste 18 ani, iar Alfred o numea deseori „Doamna Sophie Nobel” .
Premiul Nobel – ultimul omagiu al unui geniu generos
Evenimentul care a stat la baza creării Premiilor Nobel de astăzi a fost unul tragic şi personal, în egală măsură, pentru inventator. După ce fratele său Ludvig a decedat în anul 1888, în timpul unei vizite în Franţa, un jurnal franţuzesc de scandal a publicat, din greşeală, un necrolog din care reieşea că cel care murise era Alfred Nobel, pe care publicaţia îl condamnă pentru invenţiile făcute.
Puternic marcat de titlul care afirma: „Negustorul Morţii a murit – Dr. Alfred Nobel, care s-a îmbogăţit descoperind mijloace fără precedent de a ucide alţi oameni, a murit ieri”, Alfred Nobel a început tot mai des să se gândească la modul în care şi-l vor reaminti generaţiile viitoare.
Pe data de 27 noiembrie 1895, în cadrul Clubului Suedezo-Norvegian din Paris, marele inventator avea să anunţe în public crearea premiului care-i va purta numele pe veci.
Tot atunci şi-a citit testamentul, care stipula ca toată averea sa să fie transformată într-un fond de lichidităţi din care, anual, să fie răsplătite mari realizări în ştiinţă, precum şi eforturile făcute de o persoană pentru instalarea păcii pe planetă – indiferent de religia, naţionalitatea, rasa ori sexul celor ce înfăptuiseră aceste realizări.
După ce şi-a plătit toate taxele, Nobel şi-a cedat integral averea administratorilor fondului din care aveau să fie răsplătiţi laureaţii de mai târziu. Era vorba de suma de 31.225.000 coroane suedeze, adică aproximativ 250 milioane USD la nivelul anului 2008.
Ulterior, premiul avea să fie divizat pe domenii precum literatură, fizică, chimie şi medicină.
Premiul pentru pace este în continuare acordat persoanei sau societăţii care, în decursul unui an, întreprinde cele mai multe eforturi pentru dezvoltarea fraternităţii între oameni, luptă pentru reducerea cursei înarmărilor sau acţionează ca mediatori eficienţi în cadrul conflictelor armate.
Astăzi, premiul Nobel este mult mai cunoscut decât omul care l-a înfiinţat şi i-a dat numele – un mare inventator şi savant al Epocii Industriale, ale cărui izbânzi ştiinţifice au permis crearea premiilor ce stimulează mai departe cunoaşterea şi aventura spiritului uman

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s