A fost elaborată o nouă tehnică pentru identificarea civilizaţiilor extraterestre


Luminile puternice ale oraşelor de pe alte planete i-ar putea ajuta pe astronomi să găsească civilizaţiile extraterestre, spun oamenii de ştiinţă.

Specialiştii se aşteaptă ca în viitor, telescoapele de ultimă generaţie să aibă capacitatea de a descoperi aceste lumini generate pe timp de noapte.

Metropolele precum Londra, New York şi Tokyo iluminează Pământul pe timp de noapte, iar oamenii de ştiinţă speră că acelaşi lucru se întâmplă şi pe alte planete locuite de extratereştrii inteligenţi. Astfel, noi i-am putea identifica tocmai ca urmare a acestor emisii de lumină.

Descoperirea unui semnal luminos atât de slab necesită crearea unor telescoape mult mai performante decât cele pe care le avem astăzi. Tehnologia actuală ne-ar permite găsirea unui astfel de oraş doar printre corpurile cereşti aflate în Centura Kuiper, ce sunt alcătuite în mare parte din gheaţă. Această regiune este localizată la marginea sistemului nostru solar, fiind ocupată de Pluto şi alte mii de „planetoizi”.

Acum, oamenii de ştiinţă din Statele Unite declară că, în mod normal, cu tehnologia actuală am putea descoperi orice civilizaţie extraterestră din centura Kuiper care este organizată în aşezări de dimensiunea oraşului Tokyo sau mai mari.

Deşi recunosc că este foarte puţin probabil să găsim civilizaţii extratereste la marginea sistemului solar, specialiştii spun că se simt obligaţi să verifice acest lucru.

Cercetătorii consideră că această nouă abordare ar putea să ne schimbe perspectiva asupra Universului, având în vedere că până acum toate căutările de acest gen s-au bazat pe ascultarea semnalelor radio.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s